Consiliile locale vor putea acorda scutire sau reducere a impozitului pentru clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de investiții pentru utilizarea sistemelor de încălzire și de producere de energie electrică regenerabilă, prin instalarea de panouri solare, pompe de căldură sau izolarea termică a clădirilor cu materiale ecologice.
Inițiativa legislativă, datează din 2021, când a fost susținută de Guvernul Cîțu, dar a fost respinsă de către senatori. Acum, în contextul în care Guvernul Bolojan a majorat, din acest an, cu peste 80% impozitul pe locuințe, inițiativa a revenit în atenția aleșilor, care se pare că au scos-o de la sertar și au de gândă să o și adopte.
Aceștia invocau în 2021 finanțările din mecanismul pentru o tranziție justă, prin care sumele puse la dispoziție pentru atingerea obiectivelor era de 100 miliarde euro, din care regiunile, macroregiunile, iar apoi localitățile pot aplica pentru diverse proiecte cu scop final atingerea neutralității climatice până în 2050. Ca urmare, proiectul acordă consiliilor locale posibilitatea de hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri datorate și pentru următoarele clădiri: – clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de investiții pentru utilizarea sistemelor de încălzire și de producere de energie electrică regenerabilă prin: instalarea de panouri solare ori pompe de căldură sau izolarea termică a clădirilor cu materiale ecologice.
Respectând principiul autonomiei financiare locale, inițiatorii nu au propus procentul care să reprezinte scutirea de taxe, reducerea urmând să se facă prin hotărârea administratorului fondurilor locale, respectiv consiliul local. Înainte de majorarea impozitelor, inițiatorii au calculat însă că impactul bugetar ar fi fost mic: ”la o reducere de 30% acordată pe o perioadă de 5 ani proprietarilor care construiesc/renovează locuințe ”verzi”, impactul bugetar pentru bugetul local poate fi cuprins intre 60 – 600 lei/an x 5 ani = între 300 – 3000 lei (pe 5 ani)”. Potrivit proiectului, costurile vor fi suportate din bugetele locale și recuperate folosind sumele europene puse la dispoziție prin mecanismul Pactului ecologic european.

